Aishiteru...

Aishiteru inseamna in limba japoneza, " Te iubesc". Citesc in momentul de fata o carte care se numeste " Gargui" de Andrew Davidson, pe care o recomand din tot sufletul. Aceasta carte, probabil descrie o dragoste ce poate fi intalnita numai in imaginatia omului, o dragoste care trece de testul timpului, care poate depasi orice, este dragostea pe care toti o cauta, dar sunt rari cei care au norocul sa o gaseasca.
In aceasta carte sunt relatate iubiri nemuritoare din diferitele tari ale lumii. Una care mi-a ramas intiparita in minte se numeste " Ucenicul sticlarului". Incepe cam asa: " Era cu mult timp in urma, cand in Japonia antica s-a nascut o fata cu numele de Sei, fiica uniu sticlar numit Yakichi. La inceput tatl fusese dezamagit pentru ca nu avusese parte de un fiu, dar dezamagirea i-a disparut in momentul in care a luat-o in brate . Din acea clipa, el i-a fost devotata ei, iar ea lui". "Sei a studiat bine sub tutela parintelui, invatand cum sa inchinga focul si cat de tare sa sufle. A invatat sa descifreze stralucirea calda a sticlei fierbinti."
Era o fata foarte frumoasa. Zilele treceau, talentul ei crestea, frumusetea ei la fel. Barbatii veneau si cumparau obiectele din sticla doar pentru privirea ei,. Sei devenise o minunatata suflatoare de sticla. A venit si vremea in care tatal ei se gandea la maritis. Au venit multe propuneri, insa ea i-a spus tatalui ca daca vreodata se va marita o va face pentru ca iubeste. A aparut acea iubire. Si-a dat sufletul la propriu si la figurat unui taran pe nume Heisaku. " Toate astea se intamplau cand unul dintre articolele mai inspirate produse de Sei - o floare de sticla- i-a fost oferita unui daimyio, nobil feudal local, de catre unul dintre slujotorii sai. Acest nobil temut si urat din cauza naturii lui brutale. N-avea el timp pentru flori de sticla, intreband furios care era noima unui astfel de flecustet." Slujitorul i-a spus ca a cumparat-o de la cea mai frumoasa creatura de pe acest pamant si ca aceasta este necasatorita. Nobilul i-a cerut slujitorului ca aceasta sa-i fie adusa. La cererea lui daimyio aceasta a venit impreuna cu tatal ei si a primit un ultimatum. Se casatorea cu el sau tatal ei era trimis pe lumea cealalta fara nici un moment de ezitare. I s-a dat ragaz o saptamana.
Tatal i-a spus ca ar accepta sa fie omorat, daca ar stii ca ea este fericita alaturi de Heisaku. Aceasta nu a vrut sa auda. A stat si s-a gandit 3 zile si a luat decizia care avea sa-i salveze tatal. " M-am juruit tacerii si saraciei si m-am ras pe cap pentru a-mi arata devotiunea. M-am mutat in templul de pe cel mai inalt munte din regiune. Aici ma simt cel mai apropiat de Buddha. Nu ma pot marita cu domnia voastra pentru ca sunt deja casatorita cu Universul. Nu pot rosti raspunsul la intrebarea voastra, pentru ca juramintele mele nu o permit. De aceea, fara vreun raspuns, va trebui sa-l eliberati pe tatal meu, iar eu ma voi intoarce la templul de pe munte pentru a-mi petrece viata un supusenie."
Acesta i-a spus ca daca vreodata o va auzi vorbind chiar si cu tatal ei, il va omora pe tatal ei si pe ea o va face sotia lui.
In templul acela si in timpul petrecut acolo ea s-a ocupat de suflatul in sticla. A inceput sa faca obiecte din sticla pentru profit. Sufletul ei plangea in tacere pentru barbatul cu care nu a reusit sa-si uneasca sufletul. A inceput din sticla incetul cu incetul sa-l construiasca, fiecare deget, fiecare membru, fiecare sclipire a privirii lui. La fiecare particica a corpului lui Heisaku spunea "Aishiteru..." si fiecare " te iubesc" ramanea in constructia din sticla.
La sfarsitul aceste mici povestioare de iubire, Sei moare ingropata de vie, astfel salvandu-si iubitul si tatal de cruzimea nobilului, care a vazut ultima creatie a suflatoarei in sticla.
Heisaku i-a devenit tatalui ucenic, dar si fiul pe care nu l-a avut niciodata.
Creatia a ajuns in mainile celor doi.
Cand le era dor de Sei, acestia spargeau cate o bucatica din sticla si de fiecare data, o data cu ruptura se auzea un strigat. Se auzea " Aishiteru... aishiteru, aishiteru..."
Oare noi suntem in stare sa facem atatea sacrificii pentru a ramane cu cel/ cea pe care o/ il iubim?
Oare noi suntem dispusi sa renuntam la viata noastra pentru viata celui/ celei pe care il/ o iubim?
Oare ei/ ele sunt in stare sa auda soapta de iubire dusa de vant?
Oare noi suntem in stare sa cream ceva care ar putea aduce macar un pic cu iubirea?
Oare chiar ne pasa?