17 decembrie

O zi ca oricare alta. O zi in care cateva milioane de oameni implinesc o varsta si cateva sute implinesc 23 de ani. Inainte cu 2 zile de a implini acest numar am avut parte de o calatorie amuzanta, in care am ras si am vorbit si am facut dragoste cu baiatul care mi-a oferit o raza de lumina.
Mi-am serbat numarul cu oamenii care mie imi sunt dragi, am primit cele mai frumoase cadouri si poate unul care imi va schimba viata. Am dansat si am baut, m-am simtit bine alaturi de prieteni si rude, m-am simtit bine alaturi de familie.
Pe data de 17 decembrie 2011 am avut tot ce mi-am dorit.
Pe data de 17 decembrie 2011 pana si dumneata ai fost alaturi de mine.
Pe data de 17 decembrie 2011 mi-am revenit.

A fost o zi minunata

Candva, prin lunile iulie, august am avut parte de o zi minunata. Dupa o noapte in care am vorbit, am ras si am dormit unul in bratele celuilalt, a urmat o dimineata la fel de minunata. O dimineata in care unul dintre noi a fost acaparat de o iubire din tot sufletul, o iubire care merita sa traiasca in sufletul fiecaruia.
Fiecare a pornit pe drumul lui in ziua respectiva, in schimb unul din noi a primit ceva, care o sa-i ramana pe veci intiparit in minte. A vazut pe micuta masa din bucatarie o jumatate de hartie pe care scria:

" M-am trezit in dimineata asta invaluit in iubire, mangaieri, saruturi si mirosul tau. Te iubesc draga mea, te iubesc mult! Mi-as dori ca in fiecare dimineata sa fie asa, dar mai mult decat asta mi-as dori sa fiu eu barbatul care sa te multumeasca si sa te satisfaca. Vreau sa fii fericita!

   Te iubesc!"

Aceasta a fost candva o zi minunata.

Inceput de iarna...

Un inceput de iarna minunat. Un inceput de iarna vazut din Sibiu, chiar alaturi de cei mai dragi prieteni. Daca te plimbi sau daca esti in masina si oricat de cald iti este sufletul, poti simti frigul cu care iarna pune stapanire pe noi toti. Pomii de-abia daca mai aveau frunze, iar conturul lor era dat de bruma asezata frumos pe ramuri, masinile dardaiau de frig, iar caini se ascundeau pe unde simteau o adiere calda. Oamenii se plimbau si radeau, asteptau cu zambetul pe buze fulgii care nu se topesc, caldura zapezii si albul strazilor. Asteapta cea mai frumoasa perioada a anului.

Minciuni

Intrebare: De ce mintim?

Intrebare: Ce credeti? Atunci cand mintim, oare ne mintim aproapele sau oare pe noi?

Intrebare: Pentru cine e mai bine?

Raspuns: …..

Raspuns: …..

Raspuns: …..

M-am intrebat de multe ori ce idiot sau idioata a inventat minciuna sau daca a venit la pachet cu pacatul suprem savarsit de umani. Si ok, acum ca exista verbul “a minti” de ce ar trebui sa-l folosim ca atare, de ce sa-I dam valoare, de ce sa-l definim.

Am crezut intr-un timp ca aceasta conditie a noastra umana a fost depasita, gandindu-ma unde gasim noi umanitate in minciuni, in sperante desarte create pe supozitii false, pe momente ireale.

Cineva sau toata lumea care este de accord cu actiunea verbului “ a minti” si la ce efecte avem dupa, ar spune ca pe langa aceste asa zice secrete ascunse, masterizate, ar mai exista alt cuvant tot la pachet venit, numit…. Omisiune. Putem forma o propozitie: “ Poate am omis sa-ti spun defapt ce s-a intamplat.”, iar un coleg care ar scurta fraza, ar pune-o cam asa: “ Ce nu stii, nu te poate afecta!”

Daca e mai scurta, e mai bine, toti o tin minte.

Intrebare: Cine minte mai mult dintre cele 3 sexe?

Intrebare: Conteaza?

Raspuns: ……

Raspuns: ……

Concluzie, nu stie nimeni de ce mintim, decat noi. De mintit- nu ne mintim decat pe noi. Din pacate amebele parti au de suferit la un moment dat. Mai mult mint ei, pentru ca mult mint ele si pentru ca restul minte prea mult. Conteaza sa stii, sa afli, sa rezolvi. Conteaza sa nu te ascunzi. Conteaza, pentru mine.

Un tot

A venit toamna, iar asta nu este o noutate pentru nimeni. In sfarsit toamna, in sfarsit fara prea multa lumina, doar vant si picaturi mici de apa care iti spala pacatele adunate de-a lungul anului, doar frunze care se tin dupa tine pana cand aerul curat si rece le imprastie frumos si le aranjeaza intr-o splendoare de covor. Urechile iti sunt curatate de catre soaptele vantului, ochii iti sunt inlacrimati de tacerea strazilor si de adormirea copacilor. Tot trupul rece ti se cutremura la auzul frunzelor ramase prinse in bratele crengilor, iar mintea o lasi sa zboare in cea mai frumoasa parte, spre nimic.
Te lasi plouat, te lasi patat de culoare, te lasi invaluit si strans in brate de o adiere a anotimpului toamna, iti ridici mainile si strigi, si zambesti si te rogi sa ajungi sa zbori alaturi de pasarile care isi cauta nestingherite, parca de racoare, o locuinta noua si mai calda. Si razi si speri si te pierzi intr-o frumusete nebanuita si te gandesti, te gandesti ca a fost... Atat a fost.
Intr-o noapte, dar doar intr-o noapte vei auzi doar soaptele copacilor, tufelor, ierbii, frunzelor si a ultimelor flori ramase in bataia vantului... si o sa mai auzi soaptele lui catre tine, o sa vezi privirea lui catre tine, o sa simti buzele lui pe gat, iar atingerea lui pe corp... si o sa auda suspinele tale si o sa vada privirea ta inlacrimata si o sa simta greutatea trupului tau pe al lui.
Fericiti sa fiti ca vine toamna, fericiti sa fiti ca odata cu toamna moare si invie tot.

Suntem...

Intr-una din zilele trecute am asistat la o despartire, la una din cele mai dureroase, cel putin pentru mine, spectatorul. Dupa 5 ani de zile, in cateva ore totul s-a pierdut, s-a rupt, s-a dus in alta directie. Nu am stat mult in preajma lor ca si cuplu, in schimb am ajuns sa petrec mai mult timp cu fiecare din ei dupa. M-am simtit ciudat. Am simtit o tristete in camera mica si acum goala de la etajul 10 dintr-un bloc din oras.
Am inceput sa ma gandesc la viata in doi, la viata pe care doua persoane o duc in exterior si in interior. Cum totul se poate sfarsi in 2 timpi si 3 miscari. Intrebarea mea este : "De ce?" Nimeni nu are raspuns, nici macar noi care producem ruptura, nici soarta, nici destinul. Simtim sa facem asa. Intotdeauna simtim.
Suntem facuti sa traim in 2.
Suntem facuti sa ne placa sa fim in preajma celorlalti.
Suntem facuti sa ne dorim sa fim impreuna cu cineva.
Suntem facuti sa punem capat unor lucruri, care poate la un moment dat, pentru noi o sa insemne ceva, dar va fi mult prea tarziu sa recuperam.
Am inceput sa ma gandesc la trecut si la viitor, dar in schimb sa las prezentul. Si de ce as face altfel, trecutul este cel care ne-a construit, iar viitorul este cel care ne defineste viata. Prezentul din viata noastra are menirea, pur si simplu sa se transforme in trecut, intr-un trecut glorios, urat, frumos, rece. Prezentul are menirea, pur si simplu sa se transforme in viitor, intr-un viitor calduros, bun, surprinzator si la sfarsit crud.
Am inceput sa ma gandesc la noi. La noi doi. Cum poti sa-ti simti sufletul pereche ca te paraseste incetul cu incetul. Sa ma gandesc la iubirea despre care se vorbeste in povesti, dar fara un final fericit. De ce?
Sa simti tot ce simte cel de langa tine, sa-ti doresti sa faci tot ca lui/ ei sa-i fie bine, sa faci tot posibilul sa-ti protejezi iubirea, sa ajungi sa fii una/ unul cu ea/ el. Jumatatea din tine sa fie el/ ea. Sa-ti doresti ca trecutul si prezentul sa fie viitor, iar viitorul sa fie infinit alaturi de cel/ cea care iti impartaseste iubirea.
Ce poate insemna mai mult decat atat in viata unui om?
Ce poate fi mai frumos in viata unui om?
Ce poate un om sa-si doreasca?
Decat iubirea. Iubirea ei, iubirea lui.
Atat. Doar atat.

Acasa, dupa o vreme...

Sunt lucruri care merita sa fie povestite, unele care merita sa le ti pentru sufletul tau, unele care raman pe post de amintiri trecatoare. Concediul acesta merita sa fie povestit, merita sa fie tinut in suflet si accepta sa fie cat de trecator poate.
Totul a fost o poveste. Una de dragoste, una frumoasa de prietenie, una plina de emotie, una plina de suparare si alta plina de sperante. Si de ce ar fi altfel?
Am vizitat, am fotografiat, ne-am plimbat, ne-am imbatat si ne-am distrat.
A fost un concediu asteptat cu sufletul la gura.
La sfarsit, condusul masinii, tinutul de mana si privitul muntilor, norilor, cerului si copacilor a fost asemenea unei plimbari in parc.
Mai frumos nu se putea, mai plini viata nu puteam fi, mai suparati niciodata, mai fericiti decat atat, poate alta data.
Patru oameni care au ajuns sa fie mai apropiati sau poate mai distanti.
Cine stie ce este in mintea celor 4 dupa 7 zile de vis?

29- 30.07.2011

Cateva zile frumoase, cateva ore de dans, cateva de plimbare, cateva de fotografiat, cateva de iubire, cateva soapte, cateva secunde de placere.

Cum s-a terminat?

"Pune-ti un pic capul pe pieptul meu..."

Vama

Cum a fost prima oara in vama? Nu stiu.
Am fost, am stat, am dansat, am vorbit, am baut, am dormit, m-am plimbat si parca totusi am fost asa de absenta.
A fost un drum plin de peripetii, iar cand oamenii spun ca lucrurile rele vin cate 3, eh dragilor, uimiti-va, pot veni si in numar de 5.
Amintiri, greseli, pierderi, revelatii, muzica si valuri in acelasi loc, noaptea si dimineata in acelasi moment, asta inseamna pentru mine Vama.
Prima Vama cu niste oameni care nu pot fi decat cool.

Si daca...

Cand o sa ne tinem de mana pentru ultima oara, oare ne vom da seama?
Cand o ne uitam pentru ultima oara in ochii celuilalt, oare o sa mai vedem sclipirea care a fost o data?
Cand o sa ne sarutam pentru ultima oara, oare ne vom mai cauta buzele in intuneric?
Cand o sa ne mangaiem trupurile in ultima secunda, oare o sa ne dorim sa se termine?
Cand ne vom sopti la ureche si in lumina diminetii un ultim " te iubesc", oare ne vom da seama ca defapt noi nu am spus cuvintele vreodata?
Cand ne vom lua in brate in linistea noptii, oare vom sti ca va fi ultimul moment in care vom simti puterea bratelor in jurul fiecaruia?
Si daca nu o sa ne tinem pentru ultima oara de mana sau daca nu o sa ne privim pentru ultima oara si daca acele cuvinte or sa iasa si dupa si daca buzele noastre nu vor sa se desparta sau daca trupurile noastre vor ramane impreuna si daca o sa avem ocazia sa ne tinem o viata in brate, oare o sa riscam totul?
Si daca da, oare o sa riscam totul?

Dragul meu nimeni,

Sa zicem ca ma numesc Tu. Sa zicem ca sunt exact ca tine. Sa zicem ca amandio am trait o viata similara aici, acum si intr-un spatiu necunoscut. Am ales sa fiu Tu. Am ales sa-ti seman tie. Am ales sa te cunosc mai mult decat trebuia. Am ales sa am personalitate multipla. Sa fiu una cu tine, alta cu ei, alta cu ele si sa fiu Eu doar cand sunt cu mine. M-am schimbat pentru tine, pentru a nu-mi putea simti sufletul, pentru a nu ma cunoaste cu adevarat, pentru a nu stii Tu cine sunt Eu. Tot ce cunosti este de ajuns cat sa stai cu mine, mai mult si totul ar fi pierdut, mai mult si totul ar fi prea mult pentru tine.
Cine sunt Eu?
Tu.

Munte

Pentru mine a te duce la munte inseamna liniste. Inseamna un somn linistit. Inseamna racoare si soare in acelasi loc, inseamna timp de gandire. Pentru mine muntele inseamna acasa.
Sa adaugi si prieteni si totul este perfect, totul a fost asa cum a trebuit sa fie.
Am ajuns sambata, pe la 8 sa zicem. Patru oameni intr-o casa la munte, intr-o gradina si in fata portii. Ne-am asezat bagajele, am facut turul casei, am aranjat lucrurile si am iesit afara, la rece. Nici un scaun la inceput, pentru ca ne jucam badminton. Au aparut cu trecerea timpului 4 scaune in fata portii, stand la lumina becului de-afara. Au aparut mancarea, telescopul, 2 sticle de vin, pachetele de tigari, semintele si muzica.
Poze peste poze, vorbe peste vorbe, discutii peste discutii, dar si gandurile fiecaruia care nu au iesit la iveala.
Am ras, am dansat, ne-am jucat, ne-am pupat, ne-am iubit si am plans intr-un week-end.
A doua zi a venit si gratarul si bronzatul, dar si timpul sa plecam.
Am fost 4 prieteni la munte si a fost grozav, a fost bumtzi- bumtzi.

Dragul meu nimeni,

Sa presupunem ca ne intalnim pentru prima oara. Ca ochii nostrii se privesc si se uita la trupul celuilalt pentru prima oara. Sa zicem ca pentru prima oara ne atingem, ne atingem pe degetele de la maini, in palma,, pe brate, pe gat, ne mangaiem pe obraz, ne urmarim forma fetei si timpul sta in loc, se opreste pentru cateva secunde. Ajungem cu mainile pe piept, usor coboara spre talie si deodata ne cuprindem, ne tinem atat de tare in brate, nu ne mai dam drumul.
Mainile se indreapta spre buric si coboara pe linia lui. Ne sarutam, in timp ce mainile incearca sa treaca de pantalonii prinsi cu o curea usor slabita, iar noi dansam pe ritmul lent al muzicii mintii noastre.
Ajungem sa ne dezbracam din priviri, sa ne imaginam inevitabilul. Totul arde si parca transpiratia raceste tot.
Intr-o fractiune de secunda totul se sfarseste, totul se consuma. Timpul isi reia locul, noi ne asezam pe banca si asteptam cu ardoare urmatoarea intalnire.
Noaptea linistita ne lasa singuri, iar gandul ne zboara unul la altul, oare o sa mai avem parte de o asemenea prima intalnire? Si am avut.
Am avut zeci de prime intalniri in doi, sute de intalniri in minte, mii in cele mai frumoase vise si milioane pentru viata care vine.
Te iubesc mult prea mult ca sa ma indepartez si prea mult ca sa stau alaturi de tine.


Din tot sufletul,
Eu

Drumul...

Se spune ca noi ne facem drumul sau ca deja drumul este construit, iar noi il urmam orbeste. Adevarul este ca nu stim adevarul si daca il aflam ni se ridica parul, asa canta un baiat drag mie si are dreptate.
Nu stim ce drum avem sau daca ni-l facem sau daca este gata facut, dar eu stiu cum este sa bati un drum. Cu rolele sau pe jos, cu fularul la gat, cu fusta sau prin ploaie. Ce poate fi mai frumos decat sa treci prin toate anotimpurile drumului si sa mirosi fiecare floricica inflorita, sa vezi forma fiecarui fulg de zapada cazut pe nasul rosu, fiecare frunza galbena, maro, verde sters, sa simti fiecare strop mic de ploaie cazut pe frunte.
Asta este drumul pe care eu il fac de ceva timp si imi place la nebunie.
Imi aduce bucurie in suflet, zambetul pe buze si imi elibereaza mintea.
Drumul pe care il bat de la mine pana la cealalta particica a mea.
Asta este drumul pe care l-as face pana la adanci batraneti.

Ce simtim...

" Era ca o emisfera, cu partea plata frageda si fierbinte. O emisfera aidoma era si el. Impreuna formau un tot, puternic unul prin altul, impletit unul prin altul, tare, invulnerabil in afara, dar inauntru fierbinte, odihnitor."
" N-a dansat decat o vara" de Per Olof Ekstrom.
E prima oara cand citesc ceva scris de acest autor, dar pot sa spun ca a reusit sa capteze in scris, nu stiu in viata reala, dar in scris, iubirea adevarata. Iubirea care vine din suflet, iubirea spirituala sa o numim asa. Fiecare capitol incepe cu cate o descriere. O descriere a iubirii, a linistii, a tristetii, a despartirii, o descriere pentru fiecare traire interioara a omului.
Stateam si ma gandeam zilele astea cati oameni mai sunt pe acest pamant care traiesc iubirea asa cum ar trebui traita, care nu se plictiseasca la o plimbare in parc, care sa simta un fior adanc in suflet atunci cand este luat de mana, cand este atins incet pe obraz, cand este mangaiat in timp ce doarme linistit. A disparut romantismul din vremurile trecute. A disparut fericirea de pe chipurile oamenilor, din sufletele lor.
In "Mandrie si prejudecata" filmul, este o scena in care Domnul Darcy o ajuta pe Elizabeth sa urce in trasura. Prima atingere de cand s-a vazut. O ia de mana, stangaci, o strange, si ii da drumul. Se intoarce cu spatele, dupa ce Elizabeth se uita nedumerita la mainile care s-au atins. Se intoarce si pleaca cu pasi repezi. Degetele lui se intind si apoi se strang intr-un pumn dupa care se relaxeaza. Numai cand te uiti la scena parca simti tot ce s-a simtit atunci, parca de atat a fost nevoie, doar de o atingere ca sa-si dea seama ca bataile inimii o iau razna, ca seara sta si se gandeste la degetele firave care i-au atins mainile si poate la ce se va intampla cand mainile lor se vor intalni din nou.
Noi mai simtim asa ceva?
Noi mai vrem asa ceva?
Noi mai suntem in stare de asa ceva?
Noi mai stim sa spunem te iubesc fara sa ne atingem?

137

Duminica trecuta am fost la tenis, nu am jucat doar am asistat, am facut galerie. Am ajuns la Piata Romana si probabil ca orice om normal m-am gandit sa-mi iau picioarele la o plimbare pana la Universitate. Placut sa mergi de una singura cu o carte in mana, cu ochelarii pe moaca. La Romana m-a oprit un baiat, care mi-a dat un pliant si mi-a spus ca are nevoie de fete pentru o sedinta foto la articole vestimentare pentru mall-ul din Berceni. Trebuia doar sa-mi vada culoarea ochilor si a pielii. Mi-a spus sa-l urmez intr-o scara. Pe bune?! I-am raspuns cu un nu frumos si raspicat ca sa nu ajunga la urechile lui un " da, fac sex, dar de la a doua intalnire. M-a intrebat cati ani am si pe gura mi-a iesit 17 ani. Brusc s-a albit, iar mie mi-a sfaramat visele de a ajunge top model in domeniul pornografic spunandu-mi: "Ai 17 ani, nu se poate! Papa!" M-a bufnit un ras. Trecand peste...
Mi-am continuat drumul pana la Universitate la 137. In 137 o tipa foarte dubioasa, vreo 45 de ani, imbracata intr-o rochie inflorita, cu niste sandale rosii, niste ochelari de neam prost si avea un mod ciudat de a vb la telefon. Tinea telefonul foarte aproape de gura, si o mana acoperea si telefonul si gura. Nu se auzea nimic. Sunt curioasa daca cel de la capatul firului stia cu cine vb sau a crezut ca l-a sunat Darth Vader. O tipa care se certa cu prietenul, ea l-a vazut ca se uita la sanii alteia, iar el statea cu capul pe umarul ei si o intreba de ce este suparata si ultima tipa, dar nu cea din urma, detinea o geanta rosie cu mandra fecioara Maria care m-ai avea putin si stralucea. Cat de credincios sa fi sa porti asa ceva, da pai sa faci asa ceva? Ai si tu ca tot omul la tine o iconita, niste margelute, o cruce, dar o geanta cu Fecioara Maria din lac si rosie. Sa fim seriosi!
Daca nu citesti, daca nu ii dedici atentia unei persoane, daca nu te gandesti la ale tale, daca te plictisesti, daca vrei sa razi, peste tot in jurul tau vezi oameni care fac si nu fac diferite chestii.
Uita-te in jur si zambeste!

Am avut nevoie unul de celalalt...

Dragul meu nimeni,

Eu cred ca in viata ti se da sansa sa cunosti o singura data un anumit tip de persoana, care iti ramane intiparita ori in minte ori in suflet. Oare unde este bine sa fi marcat/ marcata si cat timp dureaza pana cand toate amintirile devin urme sterse?
Mi-am dorit o asemenea persoana. Mi-am dorit o iubire care, chiar daca nu dureaza, sa-mi ramana in minte si in suflet. Mi-am dorit sa te sarut, sa te mangai, poate sa-ti stiu fiecare particica a corpului, sa te tin de mana, sa te tin in brate. Mi-am dorit sa te aud, sa te ascult, sa te simt, sa fiu acolo cand ai nevoie, sa te stiu langa mine. Mi-am dorit sa fi tu acela care ma face sa rad, sa zambesc, sa plang si sa iubesc.
Te-am intalnit "anumit tip de persoana" si iti spun cu mana pe inima ca urmele tale se vor sterge.


Din tot sufletul,
Eu

Indifirenta sau lipsa curiozitatii?

Noi femeile, pentru a ne alina un pic durerea recurgem la tot felul de trucuri. Unul dintre ele fiind inlocuirea cuvintelor dureroase cu unele mai putin dureroase sau le inlocuim cu o intreaga explicatie benefica noua.
Ce am facut eu zilele astea? Am inlocuit indifirenta cu lipsa curiozitatii. M-am linistit? Nu.
Nici o alta explicatie pentru indiferenta nu poate fi mai putin dureroasa, pentru ca in subconstientul nostru tot indiferenta alegem sa intelegem.
Sa presupunem ca iubitul/ iubita vine la tine si isi exprima o dorinta de a pune capat relatiei. Tu logic, ar trebui sa intrebi de ce, sa te intereseze catusi de putin de ce se termina. Ironia sortii face ca cel de langa tine sa zica: " Bine. Ne vedem in Bucuresti la o bere candva." Este indiferent, ca si cand si-ar fi dorit lucrul acesta de mult sau poate doar lipsit de curiozitate. Dupa ce ca noi venim cu idea despartirii tot noi ramanem cu gura cascata si aflam ca oamenii de langa noi pur si simplu sunt indiferenti.
Revenind. Indiferenta si lipsa curiozitatii pot fi luate ca termeni total diferiti daca our brain wishes to choose so sau ii asemanam. Lipsa curiozitatii ajungand sa insemne ceva linistitor care sa ne impace sufletul.
Putem sa ne impacam sufletul de "n" ori?
Care dintre noi isi impaca cu adevarat sufletul? Cel care pune capat relatiei sau cel care este lasat fara cuvinte?
Cine ar putea fi mai indiferent? El sau ea? Cel care pune punctul la sfarsitul propozitiei sau cel care este concediat?
Cu adevarat ce ne-am dori sa fie? Cruda indiferenta sau simpatica lipsa a curiozitatii?

Aishiteru...

Aishiteru inseamna in limba japoneza, " Te iubesc". Citesc in momentul de fata o carte care se numeste " Gargui" de Andrew Davidson, pe care o recomand din tot sufletul. Aceasta carte, probabil descrie o dragoste ce poate fi intalnita numai in imaginatia omului, o dragoste care trece de testul timpului, care poate depasi orice, este dragostea pe care toti o cauta, dar sunt rari cei care au norocul sa o gaseasca.
In aceasta carte sunt relatate iubiri nemuritoare din diferitele tari ale lumii. Una care mi-a ramas intiparita in minte se numeste " Ucenicul sticlarului". Incepe cam asa: " Era cu mult timp in urma, cand in Japonia antica s-a nascut o fata cu numele de Sei, fiica uniu sticlar numit Yakichi. La inceput tatl fusese dezamagit pentru ca nu avusese parte de un fiu, dar dezamagirea i-a disparut in momentul in care a luat-o in brate . Din acea clipa, el i-a fost devotata ei, iar ea lui". "Sei a studiat bine sub tutela parintelui, invatand cum sa inchinga focul si cat de tare sa sufle. A invatat sa descifreze stralucirea calda a sticlei fierbinti."
Era o fata foarte frumoasa. Zilele treceau, talentul ei crestea, frumusetea ei la fel. Barbatii veneau si cumparau obiectele din sticla doar pentru privirea ei,. Sei devenise o minunatata suflatoare de sticla. A venit si vremea in care tatal ei se gandea la maritis. Au venit multe propuneri, insa ea i-a spus tatalui ca daca vreodata se va marita o va face pentru ca iubeste. A aparut acea iubire. Si-a dat sufletul la propriu si la figurat unui taran pe nume Heisaku. " Toate astea se intamplau cand unul dintre articolele mai inspirate produse de Sei - o floare de sticla- i-a fost oferita unui daimyio, nobil feudal local, de catre unul dintre slujotorii sai. Acest nobil temut si urat din cauza naturii lui brutale. N-avea el timp pentru flori de sticla, intreband furios care era noima unui astfel de flecustet." Slujitorul i-a spus ca a cumparat-o de la cea mai frumoasa creatura de pe acest pamant si ca aceasta este necasatorita. Nobilul i-a cerut slujitorului ca aceasta sa-i fie adusa. La cererea lui daimyio aceasta a venit impreuna cu tatal ei si a primit un ultimatum. Se casatorea cu el sau tatal ei era trimis pe lumea cealalta fara nici un moment de ezitare. I s-a dat ragaz o saptamana.
Tatal i-a spus ca ar accepta sa fie omorat, daca ar stii ca ea este fericita alaturi de Heisaku. Aceasta nu a vrut sa auda. A stat si s-a gandit 3 zile si a luat decizia care avea sa-i salveze tatal. " M-am juruit tacerii si saraciei si m-am ras pe cap pentru a-mi arata devotiunea. M-am mutat in templul de pe cel mai inalt munte din regiune. Aici ma simt cel mai apropiat de Buddha. Nu ma pot marita cu domnia voastra pentru ca sunt deja casatorita cu Universul. Nu pot rosti raspunsul la intrebarea voastra, pentru ca juramintele mele nu o permit. De aceea, fara vreun raspuns, va trebui sa-l eliberati pe tatal meu, iar eu ma voi intoarce la templul de pe munte pentru a-mi petrece viata un supusenie."
Acesta i-a spus ca daca vreodata o va auzi vorbind chiar si cu tatal ei, il va omora pe tatal ei si pe ea o va face sotia lui.
In templul acela si in timpul petrecut acolo ea s-a ocupat de suflatul in sticla. A inceput sa faca obiecte din sticla pentru profit. Sufletul ei plangea in tacere pentru barbatul cu care nu a reusit sa-si uneasca sufletul. A inceput din sticla incetul cu incetul sa-l construiasca, fiecare deget, fiecare membru, fiecare sclipire a privirii lui. La fiecare particica a corpului lui Heisaku spunea "Aishiteru..." si fiecare " te iubesc" ramanea in constructia din sticla.
La sfarsitul aceste mici povestioare de iubire, Sei moare ingropata de vie, astfel salvandu-si iubitul si tatal de cruzimea nobilului, care a vazut ultima creatie a suflatoarei in sticla.
Heisaku i-a devenit tatalui ucenic, dar si fiul pe care nu l-a avut niciodata.
Creatia a ajuns in mainile celor doi.
Cand le era dor de Sei, acestia spargeau cate o bucatica din sticla si de fiecare data, o data cu ruptura se auzea un strigat. Se auzea " Aishiteru... aishiteru, aishiteru..."
Oare noi suntem in stare sa facem atatea sacrificii pentru a ramane cu cel/ cea pe care o/ il iubim?
Oare noi suntem dispusi sa renuntam la viata noastra pentru viata celui/ celei pe care il/ o iubim?
Oare ei/ ele sunt in stare sa auda soapta de iubire dusa de vant?
Oare noi suntem in stare sa cream ceva care ar putea aduce macar un pic cu iubirea?
Oare chiar ne pasa?

Gandurile batranetii si micile placeri ale vietii

In drum spre casa, prin dedesubturile orasului, intr-o particica a unei rame, pe un scaun in fata mea, statea un nene. Cred ca avea vreo 70 de ani. Cu o palariuta neagra in mainile imbatranite, cu niste cizme batatorite de timp, cu ochii inchisi si trist. Oare la ce se gandea? La tinerete, la parintii pe care i-a ingropat, la ziua de maine, la o persoana la care a tinut, dar care nu a putut sa-i impartaseasca viata, libertatea, singuratatea, la o iubita, la sotie, poate la copii. Ne gandim la atatea chestii. De cand ne nastem suntem obligati sa ne gandim la lucruri. Cine e femeia care ma ia in brate, ce este acel lucru care ma orbeste cateodata? Ce sunt chestiile alea? Ce e rece, ce e cald, ce forma are, ce culori are? Cate numere, cate litere, cate liniute, bastonase, triunghiuri, cercuri! Cine e fata aia? De ce se uita la mine? Cate si mai cate.
Mintea noastra nu este niciodata linistita sau impacata.
Niciodata nu va stand still for a minute.
Batranetea este urata.
In aceasta seara racoroasa de primvara am ajuns la concluzia uimitoare ca eu ma bucur de cele mai mici lucruri, dar care sunt si cele mai importante. Ma bucur cand ploua, cand ninge, cand soarele isi face loc printre frunzele copacului batran, dar parca mai plin de viata decat toti trecatorii diminetii. Ma bucur cand imbratisez, cand sarut, cand tin de mana, cand mangai. Ma bucur cand ies afara, cand ma duc intr-un bar, cand ma intalnesc cu fetele, cand beau o bere, cand fumez o tigara. Ma bucur cand ma plimb, cand vad pe cineva zambind, cand melodia mea preferata imi suna in urechi. Ma bucur ca inca mai pot face lucrurile acestea.
Ma bucur in sfarsit ca iubesc si ca " urasc".

Fara titlu

A trecut Pastele, a trecut vacanta, a trecut si linistea. A inceput scoala, a inceput munca, a inceput si agitatia.
Am revenit la viata de zi cu zi, la ganduri, la un ramas- bun pe fuga, la un sarut stangaci si la o lacrima pe furis.
Fiecare a plecat undeva, unul la soare, altul la ploaie, celalalt de tot, ultimul revenind, dar nu la fel.
Fiecare inapoi la viata lui, inapoi la obiceiurile lui, inapoi cu cineva, inapoi la cineva.
Unii au ramas si spera ca la un moment dat sa plece undeva la soare, la ploaie sau de tot sau pur si simplu sa nu mai fie la fel.
Unii au ramas si spera ca la un moment dat sa se intoarca la o viata, la obiceiurile lor, poate cu cineva sau poate inapoi la cineva.
Unii stau si se gandesc cat de mult ar vrea sa spuna doar un "....!" si nu reusesc.
Iar eu stau si astept.

Floriile...

Duminica au fost Floriile.
Duminica am fost la tara.
Duminica am intrat in Biserica.
Duminica am reusit sa ajung la mormantul bunicii mele.
Duminica am vazut ca gradina mare in care alergam eu acum ceva timp este acum atat de mica.
Duminica mi-am adus aminte de noptile petrecute la tara.
Duminica mi-am adus aminte de diminetile racoroase, de statul pe prispa, de mancatul fructelor direct din copac si de acel soare.
Duminica am atins fotografia bunicii, pentru ca e singurul lucru pe care-l pot face.
Duminica am adormit in masina asa cum obisnuiam sa fac atunci.
Duminica am fost fericita.
Duminica a fost ziua in care eu m-am gandit la nimic.
Duminica a fost ziua in care eu mi-am sarbatorit Floarea.

Eu, tu, noaptea...

Mi-am adus azi aminte de un film de dragoste nemaipomenit, " Memoirs of a Gheisha". M-am gandit la ce a spus fata draguta cu chipul pictat, cu tenul alb, cu buzele rosii si cu cele doua linii de pudra care aluneca usor pe langa coloana. A spus: 


"The heart dies, a slow death,

shedding each hope like leaves..

... until one day there are
none. No hopes. Nothing remains.

She paints her face to hide her
face. Her eyes like deep water.
It is not for Geisha to
want. It is not for Geisha to feel.
Geisha is an artist
of the floating world 

She dances. She sings. She entertains you,whatever
you want. The rest is shadows. The rest is secret."

"You cannot say to the sun “more
sun,” or to the rain “less rain.”
To a man Geisha can only be half a wife.
We are the wives of
nightfall. And yet to learn of kindness…
… after so much unkindness. To understand that
a little girl with more courage than she knew,
would find that her prayers were
answered. Can that not be called happiness?
After all, these are not the memoirs
of an empress, nor of a queen…
… these are memoirs of another kind."

O poveste a unei tinere, care trece de la o tragedie la o dorinta arzatoare, care trece prin niste momente dezamagitoare, care reuseste cu timpul sa faca parte din viata unui om pe care l-a iubit de cand era o copila, care si-a dorit doar sa-i fie jumatate de sotie, o sotie de noapte, un vis, care dimineata dispare. 
Asta a insemnat pentru ea fericirea.
Pentru voi ce inseamna?

30

Am scris de 30 de ori in acest blog, am petrecut 24 de saptamani cu o persoana care credeam ca o sa iasa din viata mea la fel de repede cum a aparut, de 23 ani incerc sa ma schimb, de 14 ani ma gandesc la o persoana, care a parasit lumea aceasta, am petrecut sfarsitul anului si inceputul anului cu niste floricele/ fluturasi de toata frumusetea, sunt pe cale sa parcurg un ultim drum de 11 saptamani, care se presupune ca-mi va asigura viitorul, iar de 2 saptamani imi petrec timpul ascultand oameni, ascultand alte probleme, alte bucurii, alte impliniri, alte certuri, impacari, frustrari, ambitii.
De 72 de ore imi doresc sa-mi iau patura, sticla de vin, tigarile, sa ma asez pe un camp si sa stau sa ma uit la stele, la cerul care ar putea plange incet, de 24 de ore imi doresc sa dorm si de 10 imi doresc sa spun ce simt.

Dragul meu nimeni,

                Sunt aici, sunt acolo, sunt acum, am fost atunci, o sa fiu mai incolo. Sunt eu, sunt tu, sunt ea si cea de-acolo si cea de langa tine si cea care de la distanta te priveste. Sunt totul, nimic si nimeni. Sunt fericita, trista, indurerata, ingandurata, grabita si inceata. Sunt a ta, a lui, a celui care sta langa mine si a celui care ma priveste de la distanta. Sunt impacata cu mine, cu tine , cu ea, cu el, cu ei.
                Tu esti aici, acolo, esti acum, ai fost atunci, o sa fi mai incolo. Esti tu, esti eu, esti el si cel de acolo si cel de langa mine si cel care ma priveste de la distanta. Esti totul, nimic si nimeni. Esti fericit, trist, indurerat, ingandurat, grabit si incet. Esti al meu, al ei, al celei care sta langa tine si  celei care te priveste de la distanta. Esti impacat cu tine, cu mine, cu ea, cu el, cu ei.
               Sunt pentru toti, nu pentru tine.
               Esti pentru toate, nu pentru mine.
               Te eliberez, iti dau drumul si iti ofer libertatea pe care la inceput mi-ai imprumutat-o.
               Iti multumesc!


Din tot sufletul,
Eu
              

Deocamdata...

Sa iesim un pic din aceasta stare. Ca orice om, ne trebuie o pauza. Eu iau o pauza pana cand domnul scriitor se hotaraste sa-si scoata capul un pic din fizica cuantica.
La munca am gasit o carte scrisa de Jacques Salome intitulata " Vorbeste-mi, am atatea sa-ti spun". Cum eu sunt interesata de relatiile de cuplu, imediat am luat-o si m-am apucat in metrou sa o citesc. Am deschis cartea la sfarsit, intotdeauna cand incep o carte, citesc ultima pagina mai intai si pe urma intru in poveste. E singurul final pe care il poti cunoaste inainte de a trece prin viata cartii.
Autorul a scris o chestie draguta: " Intr-un cuplu, poate ca important nu e sa vrei sa-l faci fericit pe celalalt, ci sa te faci pe tine insuti fericit oferind aceasta fericire celuilalt." Pe prima pagina scrie definitia comunicarii, care suna cam asa: " A comunica: a-ti deschide inima, a deveni accesibil, a-ti dezvalui gandurile..."
A atins exact ceea ce trebuia sa atinga, exact ceea ce le trebuie cuplurilor pentru a avea o viata cat se poate de frumoasa. fericire si comunicare.
Salome incearca sa explice de ce cuplurile se dezintegreaza, de ce legaturile bine stranse la un moment dat se dezleaga, de ce se rupe firul, dar totodata vrea sa ne ofere solutii pentru " sporirea intimitatii, a cunoasterii de sine si a spontaneitatii".
Oare exista un tratament care sa dea roade cand vine vorba despre cupluri?
Hai sa luam asa: ma uit la parintii mei, care sunt casatoriti de 35 de ani, sunt fericiti si acum si se iubesc la fel de mult, inca se cunosc, inca se uimesc, inca se doresc, inca isi duc dorul cand celalalt este plecat. Ma intreb daca eu vreodata o sa am parte de o asemenea iubire, de un asemenea respect si admiratie. Sa fim seriosi la cum ne schimbam intre noi, ar fi chiar culmea. Nimeni nu mai inseamna nimic, suntem atat de usor de inlocuit.
Tratament? Poate ca da, poate ca nu.
Sfatul meu: daca ai un om la care ti si pe care speri sa-l ai langa tine o viata sau macar o parte din ea, un om cu care crezi ca te potrivesti, pe care ai vrea sa-l vezi langa tine ziua si noaptea, cu care vrei sa-ti impartasesti gandurile si parerile, alaturi de care poti sa zambesti, sa plangi, sa te bucuri, sa suferi, sa reusesti, ar trebui sa-i spui, fara sa-ti pese daca iti raspunde sau nu, daca te vrea sau nu, daca te accepta sau nu. Deschide-ti inima!

Capitolul 4

O sa deviez un pic de la subiect, dar o sa merg tot pe aceeasi linie. Autorul a trecut la un capitol in care vorbeste despre celule gliale, despre neuroni si sinaspse si cum creierul nostru functioneaza la un nivel cuantic. De aceea nu ma bag prea mult in subiect, pentru ca nu stiu cu ce se mananca exact acest quantum.
Mergeam ieri spre casa si aproape de blocul meu este un corcodus pe langa care trec de cand eram mica si pe care il gustam de fiecare data cand aveam ocazia sa-l intalnesc. A inceput sa infloreasca. M-a apucat si pe mine o stare ca de inflorire, de caldura. Ma gandeam la ce zicea autorul, cum ca noi de fapt nu murim, iar eu am spus ca ar fi bine daca am putea asemana viata/ moartea cu natura( Antoine-Laurent Lavoisier a spus ca " in natura nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma). Asa este si cu viata si poate cu aceasta asa-zisa nemurire. Tu nu te pierzi, nici nu te regasesti, dar te transformi, insa autorul a specificat ca nu este vorba despre reincarnare, despre aceea transformare in alt obiect, animal sau chiar om in functie de karma.
Incerc sa inteleg ceea ce scrie Anthony Peake si probabil ca asta se va intampla pe la sfarsitul carti. Ma intreb daca o sa aiba o concluzie sau o sa fie ca finalul unui film romanesc.
Oare ce se intampla cu noi? Ne transformam, ne reincarnam, traim in continuu sau totul este in imaginatia noastra?

Capitolul 3

Este din ce in mai interesanta abordarea acestui nene asupra vietii. El spune asa: " Toti existam in propriile universuri nu pentru ca le dam  noi nastere, ci pentru ca fiecare dintre noi are oricum propriul univers personal. Nu numai atat,dar exista literalmente trilioane de versiuni ale fiecaruia dintre noi care traiesc toate versiunile posibile ale vietilor noastre."

Ma plimbam azi si chiar ma gandeam daca eu acum in alt univers fac acelasi lucru sau fac acelasi lucru sau poate pur si simplu sunt moarta sau poate in al-3-lea univers sunt vie si spal vase. Autorul spune ca universul se bifurca, ca tu poti fi la fel de moarta si la fel de vie in acelasi timp. " Universul s-a desfacut in doua". Un nene pe nume Max Tegmark s-a gandit sa faca un experiment care are la baza paradoxul pisicii lui Schrodinger. Adica, una bucata asistent si una bucata subiect. Este un experiment mental. O mitraliera este atasata de un instrument care masoara spinul z ( este un moment cinetic propriu al unei particule elementare). Spinul poate fi indreptate in jos sau in sus. Daca instrumentul detecteaza o particula cu spinul jos, mitralierea se declanseaza, daca este in sus arma face doar un zgomot.

Subiectul il roaga pe asistent sa apese pe tragaci. Aceste se conformeaza si trage, insa instrumentul detecteaza particula cu spinul in sus, asta inseamna ca glontul nu paraseste arma. Acest experiment este facut de 9 ori si in de fiecare data glontul ramane in arma. Subiectul este fericit, asistentul este fericit de reusita. Asta a trait si a simtit subiectul. Concluzie: subiectul este viu.

Sa vedem ce a trait asistentul. In lumea lui, experimentul are loc numai de 3 ori, pentru ca la a 4 incercare, intrumentul detecteaza o particul cu spinul in jos si glontul paraseste teava, iar subiectul moare. Asta a trait si a simtit asistentul. Concluzie: subictul este mort.

Autorul spune ca noi putem fi si morti si vi in acelasi timp, in functie de cum suntem perceputi. Suntem morti si vi in universuri diferite. In universul lui subiectul este fericit, viu, la o bere. In universul asistentului, subiectul este mort si ingropat la 4 m sub pamant.

Concluzia autorului: " Crucial aici este faptul ca singura realitate pe care o poate percepe femeia este cea in care ea supravietuieste."

Si acum pe bune! Cine si-ar dori sa se perceapa in celalalt univers?

Capitolul 2

Pe masura ce inaintez in parcurgerea cartii si in intelegerea ei, cu atat ma afund mai mult. Am crezut ca este o carte pe o voi manca pe paine intr-o zi. Se pare ca nu este chiar asa. Omul vorbeste despre o gramada de teorii si experimente, vorbeste despre fizica cuantica, despre interpretarea Copenhaga, despre paradoxul pisicii lui Schrodinger si universurilor paralele. Daca vreodata cititi cartea, ar trebui sa stati cu multe carti de specialitate in fata sau sa fiti mereu pe internet.
Deja-vu... Termenul este explicat de catre autor ca fiind " retrairea, literalmente, a unui eveniment care a mai fost trait in trecut". El mai spune ca noi suntem proprii creatori ai universului nostru, ca noi traim intr-un univers al nostru fara ca ceilalti sa traiasca in universul nostru si invers. Noi ii percepem pe cei care fac parte din universul nostru, respectiv din unversurile noastre, pentru ca altfel ceilalti ar inceta sa existe.
Eu mi-am creat un univers in care va percep pe voi, de fapt imi imaginez ca faceti parte din el. El spune ca ne traim viata doar in imaginatia noastra. Asta inseamna ca putem avea deja-vu daca vrem sau ni-l putem crea. Deci noi putem trai acelasi moment daca ne dorim lucrul acesta, de fapt daca ni-l imaginam.
In cartea aceasta scriitorul incearca sa ne demonstreze ca noi nu murim si ne da exemple de genul deja-vu, voci, presimtiri, coincidente. Avem universuri diferite, subliniez. Eu am un deja-vu, mi s-a mai intamplat o data sa aud aceleasi cuvinte in aceleasi imprejurimi, in timp ce eram cu aceeasi persoana. Am stat si m-am gandit daca aceea persoana a avut un deja-vu cu mine si daca eu am mai existat in universul ei. Oare e posibil ca doar tu sa-ti fi imaginat persoana, dar ea nu pe tine? Atunci cum poate fi deja-vu din moment ce tu nu existi in universul persoanei respective?
Este foarte complicat. Sunt foarte multe intrebari fara raspuns si din cate am observat si autorul are cateva la care se pare, ca nu gaseste raspuns.

Capitolul 1

Asa incepe cartea: " Noi suntem cei care facem muzica,
                               Noi suntem visatorii de vise,
                               Ratacind pe malul singuratic al marii,
                               Asezati langa parauri secate;
                               Pierduti de lume si uitati de ea,
                               Hoinari peste care scanteie luna cea palida;
                               Si totusi noi suntem intotdeauna, se pare,
                               Cei ce pun lumea in miscare
                               Si o scutura din incheieturi. "
                                                              
                                                                 Arthur O'Shaughnessy
Am citit 7 pagini de 2 ori. Am subliniat multe fragmente, pentru a revenii asupra lor in timp ce incerc sa deslusesc misterele acestui scriitor. Am fost surprinsa cand citeam, de faptul ca, el incearca sa demonstreze stiintific moartea, viata si nemurirea.
Prima intrebare pusa de catre scriitor este: " Ce v-a determinat sa luati in mana aceasta carte?". Ce m-a determinat pe mine? Eram cu o prietena si ne uitam la carti cu aceeasi tema si am vazut-o pe aceasta, subtirica, parca parasita, cu un desen interesant si arata ca si cand ar fi fost scrisa acum 100 de ani, pagini subtiri, aproape galbene dand o tenta de vechi. Plus de asta cine nu ar fi interesat de o carte pe care scrie viata si moarte cu caractere de 20( ce inseamna strategia de marketing). Si in afara de aceste mici detalii, totusi, costa 10 lei. Asa ca, de ce nu?
Anthony Peake pune iar o intrebare: "Ar fi cu siguranta mai bine daca fiintele umane n-ar fi constiente, pentru ca a nu fi constient inseamna a nu-ti cunoaste propria mortalitate, nu?"
Eu vin cu alta intrebare. Daca nu suntem constienti de propria mortalitate, inseamna ca nu suntem constienti nici de propria natalitate, deci, nu suntem constienti de noi. Asta inseamna ca nu ajungem sa existam.
Sa zicem ca suntem constienti, ca suntem pusi in lumea asta cu un scop, "nu murim, ci continuam sa invatam si sa crestem". Scriitorul ne da un exemplu, care este arhi cunoscut: "a invata din greseli". Teoria lui este ca o greseala se face o singura data si ca o greseala similara este similara, dar nu indentica. Pentru a invata dintr-o greseala, trebuie sa avem posibilitatea sa o reparam, insa avem o singura viata si dreptul de a face o greseala o singura data.
Nu sunt in masura sa-l contrazic, dar daca o luam logic, greselile pot fi identice, insa rezultatul o fie diferit si persoanele diferite. Aceste greseli similare, nu identice, ca se fac o singura daca sau de doua ori sunt in stransa legatura cu deja vu-ul, cu deja vazutul, despre care o sa scriu in capitolul 2.

Tinerete fara batranete si viata fara de moarte

Trebuie sa recunosc ca am cam exagerat cu aceasta dragoste, probabil pentru ca tin la cineva si ma gandesc la cineva, de aceea imi si vin in minte numai lucruri despre dragoste. Am facut tamtam cu tema asta si ar fi cazul sa o schimb.
Cu totii ne dorim sa fim tineri cat mai mult timp si sa avem o viata lipsita de moarte. Multi vorbesc despre moarte si pentru fiecare dintre noi are o reprezentare si o semnificare. Fiecare religie vede moartea cu alti ochi, asa cum fiecare dintre noi o percepem diferit.
Egiptenii spre exemplu cred ca exista viata dupa moarte, atata timp cat dupa deces se reunesc cele 3 elemente esentiale ale fiintei umane: corpul, sufletul si vitalitatea. Coranul spune ca "fiecare suflet va gusta moartea" si ca nu avem cum sa o pacalim. Ei aseamana moartea cu o amorteala. Budistii cred in reincarnare, un ciclu nesfarsit de moarte- renastere in functie de karma. Religia crestina este de parere ca moartea este doar un somn din care ne vom trezi atunci cand va calca din nou Iisus cu talpile pe acest pamant. In care sa mai crezi? Ce sa mai citesti ca moartea ta sa ti se para ceva frumos? Ce ar trebui sa vezi?
M-am apucat sa citesc o carte scrisa de Anthony Peake care se numeste "Exista viata dupa moarte?". Este foarte interesant ceea ce vrea acest om sa demonstreze. Ca defapt noi nu murim deloc, existenta individului este una continua, nu se sfarseste. Vorbeste despre deja vu, despre coincidente, despre eul superior si inferior, ne explica de ce nu ne amintim ca am mai trait o data si inca o data si ca aceasta viata este doar in imaginatia noastra, ca noi suntem niste mici creatori ai propriului univers. Pe masura ce voi citi, voi si scrie.
Exista oare posibilitatea sa fim nemuritori?

Te iubesc!

Mi-a spus una dintre mandrele mele ca nu o sa tin pasul cu acest masculin/ feminin si a avut dreptate. Trebuie sa recunosc ca m-am si plictisit. Voi cititi blogul si voi stiti ca sunt o floricica.

Acum sa trecem la lucruri serioase.

Pana acum ceva timp, am crezut ca "Te iubesc!" are un singur inteles pentru toata lumea si ca aceste cuvinte, pe care noi le folosim atat de des si poate nu atat de des cat ar trebui, inseamna totul, dar spre surprinderea mea nu este asa.

Am avut o discutie cu un prieten de al meu, care crede ca acest "Te iubesc!" il poti spune oricum, oricand si oriunde, este ca si cum i l-ai spune unui caine, unei plante, unei insecte, unei caramizi (exageram un pic cu aceste caramizi). Nu am vrut atunci sa-i naruiesc visele, dar aveam multe sa-i spun.

Nu este simplu sa spui te iubesc. Nu este ca si cum ai spune " Eu ma duc la buda". Hai sa fim seriosi. Acest "Te iubesc!" vine din interior si iti trezeste niste sentimente pe care poate tu nu le-ai mai avut pana atunci, care te seaca de energie, dar in acelasi timp o inlocuieste cu o fericire absurda. Iubesti un caine, o insecta, o planta, o caramida, dar in nici un caz cum ai putea iubi un om. O iubesti pe mama, pe tata, fratele, bunica, familia, dar nu cum poti sa o/il iubeste pe ea/el. Si in nici un caz nu poti sa inveti pe cineva sa spuna te iubesc.

Poate eu fac un tamtam despre acest "Te iubesc!", poate ca nu inseamna defapt nimic si poate ca oamenii sunt capabili sa invete sa-l spuna, nu sa-l simta. Cine stie!

Iubirea

"Silk" in regia lui Francois Gerard este o drama romantica. Este un film in care iubirea este reprezentata exact asa cum ar trebui sa fie. Exact asa cum ar trebui un om sa iubeasca pe cineva. Iubirea care ajunge la sacrificiu, cum altcineva ajunge sa fie in gandurile tale, cum se duce si tu nu ai apucat sa-i spui ca ea sau el era aceea persoana care locuia in sufletul tau, cum daca ajungi sa iubeste, ajungi sa fi mai intelept si mai rabdator. Este un film care evoca pasiune, romantism si durere. Mi-am notat in jurnal scrisoarea pe care o femeie indurerata i-o trimite omului cu care a impartasit momente are se vor evapora in univers. O voi scrie aici in romana, dar trebuie auzita, asa ca, floricelele mele cand aveti timp uitati-va.

" Dragul meu stapan..

Nu-ti fie frica. Nu te misca. Nu vorbi. Nu ne va vedea nimeni. Ramai asa cum esti. Vreau sa ma uit la tine. Noaptea e doar a noastra si vreau sa ma uit la tine. Trupul tau este al meu... pielea ta... buzele tale. Inchide ochii. Nu ne poate vedea nimeni si eu iti sunt alaturi. Ma simti? Cand te voi atinge pentru prima oara... o voi face cu buzele. Vei simti caldura, dar nu vei stii unde. Poate va fi pe ochi. Imi voi lipi gura de ochii tai si vei simti caldura. Deschide ochii, iubirea mea. Uita-te la mine. Ochii tai sunt indreptati spre sanii mei. Bratele tale ma ridica si apoi ma lasa sa ma lipesc de tine. Eu plang usor, trupul tau tremura. Totul este fara de sfarsit. Nu intelegi? Pe vecie tu iti vei arunca pe spate capul, iar eu pe vecie imi voi sterge lacrimile. Acest moment trebuia sa fie. Acest moment este si acest moment va continua de acum pentru totdeauna. Nu ne vom mai revedea. Am facut ce ne-a fost scris sa facem. Crede-ma iubiea mea, am facut-o pentru totdeauna. Tine-ti viata departe de mine si daca e intru fericirea ta, nu ezita sa uiti aceasta femeie, care aici spune fara urma de regret... Adio! "

"Silk"

Ultimele zile

Ultimele zile pentru mine au fost dragute si poate tot ce mi-am dorit ca sa-mi ridic un pic moralul. In week-end am fost la munte cu o persoana draga mie. A fost si o vreme care a tinut cu noi. Am reusit in 2 zile sa stau si cu mine si sa-i acord persoanei care a fost cu mine toata atentia. Noaptea a fost cireasa de pe tort. Am iesit afara si am stat pe prispa micuta cu un pahar de vin, cu o tigara si cu aparatul de fotografiat. O liniste totala, numai vantul care se juca cu crengile copacilor se auzea, numai luminile orasului si stelele impreuna cu luna se mai vedeau. Am fost atat de relaxat/relaxata si am reusit sa ma gandesc la tot si la toate. Am avut un moment in care am ramas singura/singur si atunci a putut sa-si faca loc si bunica printre gandurile mele. Cand mi-am adus aminte ce frumos era cand eram mica, cand era si ea cu mine si cand m-am gandit cat de dragut era sa o am ea alaturi de mine la un pahar cu vin, m-a apucat plansul. Am fost asa de aproape de ea, parca o simteam. Cred ca i-ar fi placut acolo. In noaptea aceea am dormit cu sufletul impacat, linistita/linistit parca. A fost minunat.
Luni la facultate, marti la facultate, miercuri la fel. A fost frumos afara, cald si a venit timpul sa scoatem rolele de la naftalina. Relaxant sa mergi cu rolele, cu pletele-n vant si cu mult praf in ochi.
Miercuri a fost iar o zi speciala. Am avut ora cu un domn profesor, care are o energie pozitiva nemaintalnita. Ne-a dat drumul mai devreme, dupa ce ne-a tinut o teorie despre oamenii fericiti si nefericiti si ce trebuie sa rezolvam mai intai si ce trebuie sa lasam pe maine. La sfarsit zicandu-ne ceva foarte dragut: " V-am dat drumul mai devreme, dar trebuie sa-mi promiteti ca dupa ce parasiti incinta facultatii o sa va duceti sa va faceti o bucurie, sa va plimbati, sa vedeti un film, sa mergeti undeva, dar sa simtiti din tot sufletul ceea ce faceti, orice ar fi." Ne-a umplut de energie, efectiv.
Eu una/unu l-am ascultat si am mers seara sa ma plimb cu rolele si adevarul este ca mi-am facut o bucurie. M-am simtit excelent.
Asa ca, sfatul meu este urmatorul: " Oricand aveti sansa sa va faceti o bucurie, nu stati pe ganduri."

Speranta

M-am intalnit cu prietenele mele, asa cum facem in fiecare vineri si tot asa cum facem in fiecare vineri ajungem la niste discutii foarte interesante. Una din domnisoarele acestui grup a spus un lucru dragut. A spus ca daca te gandesti foarte mult la un lucru pe care ti-l doresti, il spui cu voce tare, el ajunge in univers unde se amplifica si se propaga apoi catre tine. O chestie draguta, care te face un pic mai increzator.
O putem compara cu roata care se intoarce. Faci bine, primesti bine, dai iubire, primesti iubire, faci rau, primesti rau la un moment dat in viata. Eu imi doresc un singur lucru si cred ca universul s-a saturat sa-l mai auda.
Pana la urma primim ce ne trebuie, nu ce ne dorim si poate ca este mai bine asa. Nu degeaba se spune ai grija ce iti doresti.

1,2,3.4,5...

V-ati intrebat vreodata daca suntem facuti sa avem un suflet pereche sau mai multe? Eu m-am intrebat si m-am gandit care dintre variante ar fi mai rationale, mai logice si mai normale dupa regulile naturii.
V-ati intrebat vreodata daca suntem facuti sa iubim o singura persoana sau mai multe? Eu m-am intrebat si am incercat sa-mi raspund cam asa: " Iubim o singura persoana cu adevarat, celelalte trecand fugitiv prin viata noastra creand doar o iluzie a iubirii."
V-ati intrebat vreodata daca suntem apti sa iubim si sa ni se ofere iubire? Eu m-am intrebat si am ajuns la concluzia ca pana la varsta de 23 de ani nu am ajuns sa iubesc si nimeni nu a ajuns sa ma iubeasca pe mine.
V-ati intrebat vreodata ce inseamna a iubi? Noi toti avem un singur raspuns: a iubi inseamna a te simti fericit, implinit, increzator, sprijinit, intelegere. A iubi inseamna a avea micile insecte care se plimba prin tot corpul, emotii, frica, dorinta, placere, nebunie. Iubirea te face sa canti, sa dansezi, sa sari, sa tipi si pentru prima oara sa nu gandesti, ci sa simti, sa arati, sa demonstrezi, sa crezi fara sa cercetezi.
Iubirea este cel mai de pret cadou.
Eu imi doresc acest lucru din tot sufletul. Imi doresc sa iubesc si sa fiu iubit/iubita  si sa am tot ceea ce implica iubirea. La un moment dat, anul, luna, ziua, ora, secunda asta o sa ajung sa ma indragostesc.

Martie, martisor si femei

Luna martie reprezinta pentru noi toti luna in care primavara isi face loc printre fulgi de zapada inca ramasi pe strada, luna in care prima floricica, adica ghiocelul, rasare prin stratul subtire de nea, luna in care totul infloreste, totul rasare, totul parca straluceste, totul se topeste si totul revine la viata. Martie este o luna frumoasa.
Vestitul martisor si chiar ziua femei sunt in aceasta luna minunata. Avem pareri despre cum a aparut aceasta perioada in luna martie, in care femeia asteapta cu sufletul la gura un fir rosu si alb frumos impletit sau un martisor cu o figurina sau un lucru mult mai sofisticat, oricum ar fi femeia asteapta de la barbat acest gest, care sa-i arate cat de mult tine la ea sau macar ca s-a gandit la ea.  Avem o poveste draguta cu un flacau( intotdeauna exista un flacau), un print( soarele) si un zmeu( personajul negativ. Intr-o zi soarele se decide sa ia forma unui print si sa-si petreaca o zi pe pamant. El este prins de catre zmeu, care doreste sa-l tina pentru totdeauna inchis, iar lumea sa ramana in intuneric. Flacaul auzind acest lucru pleaca spre a-l slava pe soare. Reuseste intr-un final fericit sa-l bata pe zmeu, sa-i dea drumul soarelui, dar cu un pret. Pretul a fost viata. Sangele care ii paraseste corpul se prelinge ca un fir subtire pe zapada alba, de aici aparand si acel fir alb si rosu, pe care femeia si-l pune atat de mandra la incheietura mainii sau la piept. Soarele si-a reluat pozitia de incalzitor si de facator de lumina si decis ca ziua respectiva ar trebui celebrata.
In luna martie si barbatii si femeile isi pot alege babele si mosii. Babele si mosii tin de pe 1 pana pe 8.
Am inventat firul, am inventat babele si mosii, acum urmeaza ziua femei. Le sustine pe doamnele mele cand au spus ca ziua femei reprezinta si emanciparea lor, aceasta zi existand cu mult timp in urma. Un mod prin care femeile se pot face remarcate si auzite. Este ziua in care noi/ voi puteti sa fiti minunate ca si primavara.
Noi ar trebui sa fim fericiti ca ni se aloca si o zi, adica ziua de 9 martie, care este ziua barbatului. In loc sa inflorim si noi ca voi femeile, preferam sa mergem la o bauta cu baietii.
Eu sunt de parere ca nu trebuie sa existe o luna sau o zi, pentru ca barbatii sau femeile sa-si poata arata sentimentele sau sa-si faca timp unul pentru celalalt sau sa fie o ocazie buna sa-mi aduc aminte de el sau de ea. Putem asta in fiecare an, in fiecare zi, in fiecare clipa, in fiecare moment in care noi simtim sa facem un lucru frumos pentru cel de langa noi.

NOI

Eu voi fi cel/cea din urma. Ultimul/ultima de la masa care o sa-si spuna parerea despre NOI. Daca stam sa ne gandim la cate carti exista pe aceasta planeta despre EL si despre EA, cate pareri au specialistii despre barbati si femei, cate teorii au existat si inca exista si inca se fac altele, ca noi, pleava societatii sa ne intelegem mai bine, o sa o luam razna. Am fost pusi pe pamant in numar de 2 si ar trebui sa facem tot posibilul sa ramanem asa. O pereche, EL si EA.
Citim si incercam sa intelegem ce scriu oamenii despre noi, in loc sa ne zbatem noi sa ne cunoastem, sa ne descoperim sufletul si sa-l descoperim pe omul de langa noi.
Nu trebuie ca femeile sa se bata pentru un barbat sau un barbat sa renunte asa repede la o femeie pentru ca ar mai fi si altele.
Ne descurcam singuri, dar nu mai bine ne descurcam singuri in DOI?

noI

Acum sa trecem la ultima mandra, dar nu si cea din urma. A treia prietena, care si-a spus punctul de vedere cu privire la uimitoarea viata pe care o traiesc barbatii si femeile, fie ca amici, prieteni, amanti, iubiti, logodnici, sot si sotie. Ea este de parere ca o femeie poate trai la fel de bine si cu un barbat langa ea, dar si fara unul. Putem fi la fel de independente, puternice si cu putere de decizie cum se considera fiecare barbat. Putem rezolva lucruri la fel de bine ca si ei, ba chiar mai bine. Spre exemplu: s-a stricat o lustra la ei in casa, iar barbatelul s-a chinuit sa rezolve problema, sa lucreze la fire, la bec si la montarea lustrei. Uimitor! Nu a reusit. Ei i-a trebuit doar o secunda de neatentie, pentru a rezolva mica problema. A dat cu mana din greseala peste aceea lustra si...spoof, fata de caine, s-a aprins becul si de atunci nu s-a mai stricat. Noi rezolvam problemele si din pura neatentie.
Eu am intrebat-o: "cu satisfacerea sexuala cum ramane?". Cat puteti sta fara sa simtiti o caldura langa voi, o greutate peste voi sau ceva care sa va patrunda pana in adancul sufletului? ; "cu satisfacerea sufleteasca cum ramane?" Cat puteti sta fara sa simtiti un alt suflu langa voi, o inima care sa bata langa a voastra sau un trup care sa se muleze pe al vostru?
Am ajuns la concluzia ca nu putem sta fara voi, dar ca nu ne trebuie intotdeauna ajutorul vostru.

Suntem facuti sa traim impreuna si sa incercam sa convietuim, sa incercam sa ne suportam, "to have and to hold, for better or for worse, for richer, for poorer, in sickness and in health, to love and to cherish, until death do us part".

nOi

Dupa asa-zisa pauza de masa, o sa trec la a doua parere despre frumoasa viata a femeilor si barbatilor. A doua prietena a mea a venit cu un comentariu, care m-a pus pe gandit. "Ok, doua femei se bat pe un barbat, dar la sfarsit tot barbatul alege". Pana la urma oricat ai incerca sa o dai cotita, nu merge. Puterea de decizie ii apartine tot barbatului. Ea mi-a dat mie un exemplu, cum ca, un baiat a avut de ales intre 2 fete, una arata foarte bine, celalalta avea o minte sclipitoare. A facut alegerea si a decis sa ramana cu prima fata, deoarece dorinta lui era un sexuala, nicidecum una psihica, unde sa faci schimb de pareri sau contraziceri pe diferite teme interesante ale vietii. Cealalta fata a ramas cu ochii in soare, uimita aproape de alegerea facuta.
Dupa acest exemplu, eu am venit cu un altul. Poate exista si o fata care sa aleaga intre 2 baieti. Fata respectiva trebuie sa aleaga intre un baiat cu care si-a petrecut o parte din viata si un altul care i-a orferit in cateva luni, fericirea. Este impinsa de la spate de parintii ei sa-l aleaga pe primul, dar sufletul ii spune sa-l aleaga pe al doilea. Pe cine va alege nu stiu, dar uite cum femeia are si ea putere de decizie.
Am cazut de comun acord, ca pana la urma bataia nu se da intre 2 fete sau 2 baieti, ci se da cu noi insine. Avem o batalie de infruntat atunci cand luam decizia, dar si atunci cand devenim collateral damage.
Pana la urma, noi toti o sa fim vanatori, dar si vanati, mielusei, dar si lei.

Pauza de masa

“Culmea lenei este sa te scoli la 6 dimineata, ca sa ai mai mult timp sa stai degeaba.” Tristian Barnard

“Orice optimist nu este decat un prost fericit,desigur pesimistul este doar prost.” Louis Bernanos

Noi

Am avut ieri o discutie intersanta cu niste prieteni despre femei si despre barbati. Sunt atatea pareri, iar noi suntem atat de divizati, pusi pe categorii, setati de cand suntem mici sa credem tot felul de lucruri, fara sa cercetam. Plus de astea nimeni nu se asteapta ca la varsta de 9, 10, 11 ani sa cercetam ce ni se spune. Una din prietenele mele a spus ca femeile intotdeauna se vor lupta pentru barbati. Adica, de ce sa lase o femeie de la ea, pentru ca cealalta sa se aleaga cu ceva care trebuia sa fie rightfully hers. Mandria fiind o caracteristica rightfully ours, care isi face loc printre noi. Pe cand 2 barbati daca simpatizeaza, plac, iubesc aceeasi femeie, unul dintre ei o sa renunte pentru celalalt, spunand evident: "Lasa ca mai sunt femei pe pamant. Eu o sa mai imi fac putin de cap, pe cand tu deja te legi la cap de la o varsta asa frageda". Barbati, intelegand peste 30 de ani. Intotdeauna barbartii se vor afla la o varsta frageda pentru orice, nu numai cand vine vorba despre o relatie cu o femeie.
Dupa pararea mea,  este normal ca o femeie sa se bata pe un barbat, avand in vedere ca statistic vorbind sunt 8 femei la un barbat. Si este normal ca barbatul sa renunte pentru un tovaras, pentru un compatriot, pentru ca, uimitor dunt 8 femei la un barbat. Noi in toata ecutia asta fiind niste norocosi, dar amandoua am cazut de comun acord la sfarsitul discutiei, ca o femeie nu ar trebui " sa se bata" cu o alta femeie pentru un barbat. Totusi, oare sunt atat de importanti barbatii, incat noi/ voi femeile sa va bateti capul cu uneltirea unui plan de cucerire? Inainte ei trebuiau sa cucereasca, acum "situatia s-a cam denaturat, baietii sunt gay, femeile barbati" ( Suie paparude- A fost odata).
Aceasta este doar o parere a unei prietene, au fost 5 fete, fiecare avand parerea ei.
Parerile celorlalte mandre, vor fi scrise si descrise in urmatoarele postari.

Agitatie mare!

Azi, m-am trezit eu linistit/linistita, pentru a ma duce la spital. Acolo voi face un stagiu de practica, pentru a ma putea dezvolta si cu pasi greoi, inceti, dar siguri sa calc dincolo de prag, spre o cariera folositoare oamenilor. Cand am intrat in incinta spitalului, am dat de asistente, doctori, parinti, copii, femei de servici, oamenii care schimbau becuri. Roiau ca niste albinute lucratoare  in stup.
Mare agitatie!!
M-am dus la un ghiseu pentru a face rost de o foaie, pentru a scrie cererea catre "Domnul Manager", care ar trebui sa-mi aprobe aceasta solicitare. Langa mine o doamna asistenta care vorbea, de partea celalalta a geamului de la ghiseu era o alta doamna care vorbea, intre timp a venit o alta asistenta care vorbea si cu mine si cu cea de-a doua doamna care se afla dupa geam. Dupa aceasta "uita-te la doamna asistenta, vorbeste cu tanti de la ghiseu, care vorbeste cu o doamna care nu stia unde este camera 21", am facut cunostinta cu domnul kinetoterapeut. Un domn simpatic si dragut, care lucra din rasputeri cu oamenii mici. El era atent si la copii si la mine si se uita si la doamna asistenta si mai avea putin si vorbea si la telefon, pe cealalta linie asteptand altcineva sa fie ascultat.
Nu stiam la cine sa ma uit si cu cine sa vorbesc, in final, neintelegand prea multe lucruri.
Oamenii binevoitori si cu chef de munca, mi-au spus din tot sufletul ca pot incepe de maine practica. Am intrebat de la ce ora pot veni, iar doamna asistenta mi-a spus ca pot veni de la ce ora vreau, dar ar trebui sa vin de la ora 8 jumate dimineata, nu are rost sa pierd timpul.
Cam asa este si viata din mintea mea. O viata agitata si nelinistita.

Eu

Sunt noua/nou in aceasta lume virtuala, asa ca o sa incep prin a ma descrie. Nu o sa spun carui sex apartin, pentru ca nu are importanta, in schimb pot spune ca am 23 de ani, iar viata din mintea mea este una la fel de complicata si la fel de interesanta ca oricare alta. Am decis sa-mi fac acest blog, deoarece un prieten mi-a sugerat ca ar fi bine daca as gasi un loc unde gandurile mele ar putea prinde viata si glas. Binenteles ca blogul este alegerea potrivita. Imi place sa cred ca m-am nascut in tinutul Hiperborean, unde oamenii pot trai 1000 de ani, nu exista boli si batranete, munca si lupte, ci mai degraba un loc unde oamenii "isi petrec vremea dansand din lira si flaut". Un loc de vis, care a existat sau nu. Sunt bun/buna, vesel/vesela si mi-ar placea  ca Boreas( vantul nordic) sa ma duca intr-un loc care este comparat de antici cu un taram paradisiac sau cu insulele fericitilor. Dragon fiind in zodiacul chinezesc, ar trebui sa ma caracterizez cam asa:  nu sunt o fire facila,  sunt un individ cu o personalitate puternica, independenta, greu de supus, in permanenta miscare si activitate. Oricat de dificile ar fi experientele prin care trec, nu imi pierd niciodata optimismul, fiind sigur/sigura ca se va gasi curand cea mai buna solutie de a iesi din acel impas. O persoana vesela, joviala, careia ii place viata din plin. Sunt un om corect, de o inalta tinuta morala, incat nimeni nu va reusi vreodata sa ma fac sa calc stramb.
Cam atat de la un om care traieste, din pacate, in lumea reala, dar care are dreptul la vise si la o viata doar in mintea lui.




Noapte buna si mult noroc!