Se spune ca noi ne facem drumul sau ca deja drumul este construit, iar noi il urmam orbeste. Adevarul este ca nu stim adevarul si daca il aflam ni se ridica parul, asa canta un baiat drag mie si are dreptate.
Nu stim ce drum avem sau daca ni-l facem sau daca este gata facut, dar eu stiu cum este sa bati un drum. Cu rolele sau pe jos, cu fularul la gat, cu fusta sau prin ploaie. Ce poate fi mai frumos decat sa treci prin toate anotimpurile drumului si sa mirosi fiecare floricica inflorita, sa vezi forma fiecarui fulg de zapada cazut pe nasul rosu, fiecare frunza galbena, maro, verde sters, sa simti fiecare strop mic de ploaie cazut pe frunte.
Asta este drumul pe care eu il fac de ceva timp si imi place la nebunie.
Imi aduce bucurie in suflet, zambetul pe buze si imi elibereaza mintea.
Drumul pe care il bat de la mine pana la cealalta particica a mea.
Asta este drumul pe care l-as face pana la adanci batraneti.
marți, 14 iunie 2011
marți, 7 iunie 2011
Ce simtim...
" Era ca o emisfera, cu partea plata frageda si fierbinte. O emisfera aidoma era si el. Impreuna formau un tot, puternic unul prin altul, impletit unul prin altul, tare, invulnerabil in afara, dar inauntru fierbinte, odihnitor."
" N-a dansat decat o vara" de Per Olof Ekstrom.
E prima oara cand citesc ceva scris de acest autor, dar pot sa spun ca a reusit sa capteze in scris, nu stiu in viata reala, dar in scris, iubirea adevarata. Iubirea care vine din suflet, iubirea spirituala sa o numim asa. Fiecare capitol incepe cu cate o descriere. O descriere a iubirii, a linistii, a tristetii, a despartirii, o descriere pentru fiecare traire interioara a omului.
Stateam si ma gandeam zilele astea cati oameni mai sunt pe acest pamant care traiesc iubirea asa cum ar trebui traita, care nu se plictiseasca la o plimbare in parc, care sa simta un fior adanc in suflet atunci cand este luat de mana, cand este atins incet pe obraz, cand este mangaiat in timp ce doarme linistit. A disparut romantismul din vremurile trecute. A disparut fericirea de pe chipurile oamenilor, din sufletele lor.
In "Mandrie si prejudecata" filmul, este o scena in care Domnul Darcy o ajuta pe Elizabeth sa urce in trasura. Prima atingere de cand s-a vazut. O ia de mana, stangaci, o strange, si ii da drumul. Se intoarce cu spatele, dupa ce Elizabeth se uita nedumerita la mainile care s-au atins. Se intoarce si pleaca cu pasi repezi. Degetele lui se intind si apoi se strang intr-un pumn dupa care se relaxeaza. Numai cand te uiti la scena parca simti tot ce s-a simtit atunci, parca de atat a fost nevoie, doar de o atingere ca sa-si dea seama ca bataile inimii o iau razna, ca seara sta si se gandeste la degetele firave care i-au atins mainile si poate la ce se va intampla cand mainile lor se vor intalni din nou.
Noi mai simtim asa ceva?
Noi mai vrem asa ceva?
Noi mai suntem in stare de asa ceva?
Noi mai stim sa spunem te iubesc fara sa ne atingem?
" N-a dansat decat o vara" de Per Olof Ekstrom.
E prima oara cand citesc ceva scris de acest autor, dar pot sa spun ca a reusit sa capteze in scris, nu stiu in viata reala, dar in scris, iubirea adevarata. Iubirea care vine din suflet, iubirea spirituala sa o numim asa. Fiecare capitol incepe cu cate o descriere. O descriere a iubirii, a linistii, a tristetii, a despartirii, o descriere pentru fiecare traire interioara a omului.
Stateam si ma gandeam zilele astea cati oameni mai sunt pe acest pamant care traiesc iubirea asa cum ar trebui traita, care nu se plictiseasca la o plimbare in parc, care sa simta un fior adanc in suflet atunci cand este luat de mana, cand este atins incet pe obraz, cand este mangaiat in timp ce doarme linistit. A disparut romantismul din vremurile trecute. A disparut fericirea de pe chipurile oamenilor, din sufletele lor.
In "Mandrie si prejudecata" filmul, este o scena in care Domnul Darcy o ajuta pe Elizabeth sa urce in trasura. Prima atingere de cand s-a vazut. O ia de mana, stangaci, o strange, si ii da drumul. Se intoarce cu spatele, dupa ce Elizabeth se uita nedumerita la mainile care s-au atins. Se intoarce si pleaca cu pasi repezi. Degetele lui se intind si apoi se strang intr-un pumn dupa care se relaxeaza. Numai cand te uiti la scena parca simti tot ce s-a simtit atunci, parca de atat a fost nevoie, doar de o atingere ca sa-si dea seama ca bataile inimii o iau razna, ca seara sta si se gandeste la degetele firave care i-au atins mainile si poate la ce se va intampla cand mainile lor se vor intalni din nou.
Noi mai simtim asa ceva?
Noi mai vrem asa ceva?
Noi mai suntem in stare de asa ceva?
Noi mai stim sa spunem te iubesc fara sa ne atingem?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)