A fost o zi minunata

Candva, prin lunile iulie, august am avut parte de o zi minunata. Dupa o noapte in care am vorbit, am ras si am dormit unul in bratele celuilalt, a urmat o dimineata la fel de minunata. O dimineata in care unul dintre noi a fost acaparat de o iubire din tot sufletul, o iubire care merita sa traiasca in sufletul fiecaruia.
Fiecare a pornit pe drumul lui in ziua respectiva, in schimb unul din noi a primit ceva, care o sa-i ramana pe veci intiparit in minte. A vazut pe micuta masa din bucatarie o jumatate de hartie pe care scria:

" M-am trezit in dimineata asta invaluit in iubire, mangaieri, saruturi si mirosul tau. Te iubesc draga mea, te iubesc mult! Mi-as dori ca in fiecare dimineata sa fie asa, dar mai mult decat asta mi-as dori sa fiu eu barbatul care sa te multumeasca si sa te satisfaca. Vreau sa fii fericita!

   Te iubesc!"

Aceasta a fost candva o zi minunata.

Inceput de iarna...

Un inceput de iarna minunat. Un inceput de iarna vazut din Sibiu, chiar alaturi de cei mai dragi prieteni. Daca te plimbi sau daca esti in masina si oricat de cald iti este sufletul, poti simti frigul cu care iarna pune stapanire pe noi toti. Pomii de-abia daca mai aveau frunze, iar conturul lor era dat de bruma asezata frumos pe ramuri, masinile dardaiau de frig, iar caini se ascundeau pe unde simteau o adiere calda. Oamenii se plimbau si radeau, asteptau cu zambetul pe buze fulgii care nu se topesc, caldura zapezii si albul strazilor. Asteapta cea mai frumoasa perioada a anului.

Minciuni

Intrebare: De ce mintim?

Intrebare: Ce credeti? Atunci cand mintim, oare ne mintim aproapele sau oare pe noi?

Intrebare: Pentru cine e mai bine?

Raspuns: …..

Raspuns: …..

Raspuns: …..

M-am intrebat de multe ori ce idiot sau idioata a inventat minciuna sau daca a venit la pachet cu pacatul suprem savarsit de umani. Si ok, acum ca exista verbul “a minti” de ce ar trebui sa-l folosim ca atare, de ce sa-I dam valoare, de ce sa-l definim.

Am crezut intr-un timp ca aceasta conditie a noastra umana a fost depasita, gandindu-ma unde gasim noi umanitate in minciuni, in sperante desarte create pe supozitii false, pe momente ireale.

Cineva sau toata lumea care este de accord cu actiunea verbului “ a minti” si la ce efecte avem dupa, ar spune ca pe langa aceste asa zice secrete ascunse, masterizate, ar mai exista alt cuvant tot la pachet venit, numit…. Omisiune. Putem forma o propozitie: “ Poate am omis sa-ti spun defapt ce s-a intamplat.”, iar un coleg care ar scurta fraza, ar pune-o cam asa: “ Ce nu stii, nu te poate afecta!”

Daca e mai scurta, e mai bine, toti o tin minte.

Intrebare: Cine minte mai mult dintre cele 3 sexe?

Intrebare: Conteaza?

Raspuns: ……

Raspuns: ……

Concluzie, nu stie nimeni de ce mintim, decat noi. De mintit- nu ne mintim decat pe noi. Din pacate amebele parti au de suferit la un moment dat. Mai mult mint ei, pentru ca mult mint ele si pentru ca restul minte prea mult. Conteaza sa stii, sa afli, sa rezolvi. Conteaza sa nu te ascunzi. Conteaza, pentru mine.

Un tot

A venit toamna, iar asta nu este o noutate pentru nimeni. In sfarsit toamna, in sfarsit fara prea multa lumina, doar vant si picaturi mici de apa care iti spala pacatele adunate de-a lungul anului, doar frunze care se tin dupa tine pana cand aerul curat si rece le imprastie frumos si le aranjeaza intr-o splendoare de covor. Urechile iti sunt curatate de catre soaptele vantului, ochii iti sunt inlacrimati de tacerea strazilor si de adormirea copacilor. Tot trupul rece ti se cutremura la auzul frunzelor ramase prinse in bratele crengilor, iar mintea o lasi sa zboare in cea mai frumoasa parte, spre nimic.
Te lasi plouat, te lasi patat de culoare, te lasi invaluit si strans in brate de o adiere a anotimpului toamna, iti ridici mainile si strigi, si zambesti si te rogi sa ajungi sa zbori alaturi de pasarile care isi cauta nestingherite, parca de racoare, o locuinta noua si mai calda. Si razi si speri si te pierzi intr-o frumusete nebanuita si te gandesti, te gandesti ca a fost... Atat a fost.
Intr-o noapte, dar doar intr-o noapte vei auzi doar soaptele copacilor, tufelor, ierbii, frunzelor si a ultimelor flori ramase in bataia vantului... si o sa mai auzi soaptele lui catre tine, o sa vezi privirea lui catre tine, o sa simti buzele lui pe gat, iar atingerea lui pe corp... si o sa auda suspinele tale si o sa vada privirea ta inlacrimata si o sa simta greutatea trupului tau pe al lui.
Fericiti sa fiti ca vine toamna, fericiti sa fiti ca odata cu toamna moare si invie tot.

Suntem...

Intr-una din zilele trecute am asistat la o despartire, la una din cele mai dureroase, cel putin pentru mine, spectatorul. Dupa 5 ani de zile, in cateva ore totul s-a pierdut, s-a rupt, s-a dus in alta directie. Nu am stat mult in preajma lor ca si cuplu, in schimb am ajuns sa petrec mai mult timp cu fiecare din ei dupa. M-am simtit ciudat. Am simtit o tristete in camera mica si acum goala de la etajul 10 dintr-un bloc din oras.
Am inceput sa ma gandesc la viata in doi, la viata pe care doua persoane o duc in exterior si in interior. Cum totul se poate sfarsi in 2 timpi si 3 miscari. Intrebarea mea este : "De ce?" Nimeni nu are raspuns, nici macar noi care producem ruptura, nici soarta, nici destinul. Simtim sa facem asa. Intotdeauna simtim.
Suntem facuti sa traim in 2.
Suntem facuti sa ne placa sa fim in preajma celorlalti.
Suntem facuti sa ne dorim sa fim impreuna cu cineva.
Suntem facuti sa punem capat unor lucruri, care poate la un moment dat, pentru noi o sa insemne ceva, dar va fi mult prea tarziu sa recuperam.
Am inceput sa ma gandesc la trecut si la viitor, dar in schimb sa las prezentul. Si de ce as face altfel, trecutul este cel care ne-a construit, iar viitorul este cel care ne defineste viata. Prezentul din viata noastra are menirea, pur si simplu sa se transforme in trecut, intr-un trecut glorios, urat, frumos, rece. Prezentul are menirea, pur si simplu sa se transforme in viitor, intr-un viitor calduros, bun, surprinzator si la sfarsit crud.
Am inceput sa ma gandesc la noi. La noi doi. Cum poti sa-ti simti sufletul pereche ca te paraseste incetul cu incetul. Sa ma gandesc la iubirea despre care se vorbeste in povesti, dar fara un final fericit. De ce?
Sa simti tot ce simte cel de langa tine, sa-ti doresti sa faci tot ca lui/ ei sa-i fie bine, sa faci tot posibilul sa-ti protejezi iubirea, sa ajungi sa fii una/ unul cu ea/ el. Jumatatea din tine sa fie el/ ea. Sa-ti doresti ca trecutul si prezentul sa fie viitor, iar viitorul sa fie infinit alaturi de cel/ cea care iti impartaseste iubirea.
Ce poate insemna mai mult decat atat in viata unui om?
Ce poate fi mai frumos in viata unui om?
Ce poate un om sa-si doreasca?
Decat iubirea. Iubirea ei, iubirea lui.
Atat. Doar atat.

Acasa, dupa o vreme...

Sunt lucruri care merita sa fie povestite, unele care merita sa le ti pentru sufletul tau, unele care raman pe post de amintiri trecatoare. Concediul acesta merita sa fie povestit, merita sa fie tinut in suflet si accepta sa fie cat de trecator poate.
Totul a fost o poveste. Una de dragoste, una frumoasa de prietenie, una plina de emotie, una plina de suparare si alta plina de sperante. Si de ce ar fi altfel?
Am vizitat, am fotografiat, ne-am plimbat, ne-am imbatat si ne-am distrat.
A fost un concediu asteptat cu sufletul la gura.
La sfarsit, condusul masinii, tinutul de mana si privitul muntilor, norilor, cerului si copacilor a fost asemenea unei plimbari in parc.
Mai frumos nu se putea, mai plini viata nu puteam fi, mai suparati niciodata, mai fericiti decat atat, poate alta data.
Patru oameni care au ajuns sa fie mai apropiati sau poate mai distanti.
Cine stie ce este in mintea celor 4 dupa 7 zile de vis?

29- 30.07.2011

Cateva zile frumoase, cateva ore de dans, cateva de plimbare, cateva de fotografiat, cateva de iubire, cateva soapte, cateva secunde de placere.

Cum s-a terminat?

"Pune-ti un pic capul pe pieptul meu..."